duminică, 4 ianuarie 2015

Lenwa

Obisnuiesc sa nu ies din magazinele de birotica fara sa nu-mi cumpar ceva, orice. Am observant ca de cele mai multe ori e fie un caiet, fie vreun pix nou. Eu pierd pixurile foarte des, dar ma indoiesc ca acest fapt depaseste granitele normalitatii in cazul unui profesor. De cand ma stiu maica-mea il aprovizioneaza pe tata (tot profesor) cu sute de pixuri; in mod normal ar trebui sa fie sertare pline prin casa cu ele, in mod normal. In ceea ce priveste obsesia cu caietele, ei asta e o alta poveste, care nu tine de nici o norma sau exceptie. E doar nevoia mea de a scrie. Orice. Nu conteaza. Dar rafturile mele contin caiete si agende goale.
So, acum cateva luni oi fi intrat eu in cine stie ce loc unde am gasit doua caiete Lenwa, unul Triumphal Arch, altul Romantic. Ah, sunt superbe, iar calitatea hartiei este extraordinara. Triumphal Arch imi aminteste de caietele sugative de altadata. Sper din tot sufletul sa fie asa.
Din intamplare si destul de miraculous, sunt insarcinata. Majoritatea cunostintelor mele, in special cele vechi, stiau ca renuntasem acum cativa ani la idee; conditie medicala, varsta, lasitate etc. Incetul cu incetul, de-a lungul a ultimelor saptamani, lumea a inceput sa afle si sa ma sune cu felicitarile de rigoare. Le inteleg dorinta de a-si impartasi bucuria lor pentru mine si, in cele mai multe cazuri, daca nu chiar toate, inteleg ca sunt chiar sinceri. Asa ca depun efortul social necesar de a multumi, de a impartasi optimismul meu si de a da detaliile cerute. Lumea stie ca daca ma intreaba ce mai fac, eu chiar le spun ce mai fac. Lumea stie ca daca ma intreaba cum ma simt, eu chiar le spun cum ma simt, chiar daca le pare rau dupa aceea. Din toate povestile pe care le am, fie telelefonic, fie la un colt de strada, cu oamenii care ma cunosc, la o singura intrebare nu pot raspunde: “Tii jurnal?” Unii ma intreaba caci, se pare, ca exista o moda de a cataloga periodic sentimente, senzatii, experiente si provocari. Este distractiv si viitoarele mamici isi doresc sa impartaseasca toate acestea cu viitorul prunc. Altii, mai intimi, ma intreba deoarece stiu ca scriu. Sau ca scriam. Si in mod normal ar fi trebuit sa fi scris ceva pana acum, au trecut totusi cinci luni! In mod normal.

NU am mai scris nimic, dar absolut nimic de cand am aflat ca sunt insarcinata. Nu am scris nimic pentru mine, si in nici un caz, ceva pentru progenitura. Ma uit la caietele lenwa, sunt predestinate oricarei intentii de consemnare … pagini goale, cu aspect catifelat; categoric ca penita mea ar patina artistic pe ele. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu